top of page

“Dialoguri figurative si abstracte”

Expozitie de artaALINA MANOLE & LAURA LUCIA GAVAN

Asociația Art Out te invită la @U cafe (U Business Center, Bulevardul Iancu de Hunedoara 8, București) joi, 23 noiembrie, ora 18.00, la evenimentul de deschidere a expoziției "Dialoguri figurative & abstracte", unde te așteaptă o selecție de lucrări de artă mică semnate de artistele Alina Manole și Laura-Lucia Găvan, potrivite pentru a fi achiziționate drept cadouri de iarnă pentru colecția personală, pentru prieteni, rude, parteneri, colaboratori sau clienți.

 

Poți vizita expoziția până pe 23 decembrie la U Cafe (în intervalul luni-vineri orele 8-18, sâmbătă orele 10-16h).

 

Te invităm la un vernisaj atipic, într-o ambianță relaxantă, să afli mai multe despre procesul de creație și despre tot ce înseamnă dezvoltarea creativității, la networking lejer, într-un spațiu primitor, cu o cafea de calitate.

 

Expoziția reunește lucrările celor două artiste din ultimii ani și se situează la limita dintre figurativ și abstract. Fiecare lucrare a plecat de la o introspecție interioară și reprezintă o poartă de comunicare cu publicul. Fiecare operă este invitația de a înțelege mai bine emoții și gânduri, de a vizualiza noi spații/ teritorii, de a pătrunde alte lumi posibile. Privitorul se situează la intersecția dintre lucrarea explorată și întâlnirea cu emoțiile sale, oglindite prin prisma lucrărilor. Compoziții cu acorduri cromatice deosebite, toate așteaptă să fie observate, descoperite, cunoscute și, în final, de ce nu, colecționate.

 

Vino alături de noi să povestim despre acest final de an și să afli detalii despre planurile de creație ale artistelor pentru anul care urmează. Ai ocazia să pui întrebări și să afli din bucătăria internă a procesului de creație artistică, totul într-un cadru informal, la o ceașcă bună de povești. Hai să prefațăm așa venirea iernii și spiritul sărbătorilor, la care cu toții vom fi cu gândul în curând!
//

  • Alina Manole este un artist vizual complet, cu multe expoziții, atât colective, cât și personale, în București și în țară. Mereu implicată, activează și se exprimă prin pictură, grafică, desen, design de obiect și fotografie. Lucrările sale se află în colecții publice și private importante.
    Arta sa se află la granița dintre figurativ și abstract, inspirată de impresionism, realism, expresionism, suprarealism și cubism. Operele sale impresionează prin forța de construcție și prin candoarea de expresie picturală, devenind adevărate poeme vizuale.

Alina Manole (scurt C.V.) – www.alinamanole.com

(n.1984), artist vizual, grafic designer, pasionata de fotografie si experimente cu diverse medii de exprimare artistica. Artist plastic din tânăra generaţie, Alina Manole a urmat studii serioase în domeniu şi şi-a clădit o frumoasă şi rezonantă carieră. Este, în prezent, o artistă cu o mare experiență artistică și o activitate expozițională impresionantă, afrmație susținută de premiile obținute, interviurile acordate şi numeroase apariţii în presă, de expoziţiile personale sau de grup în care apare pictura sa. Studiile acesteia în direcția artistică se exprimă ca un vector cu o direcție foarte precisă, arta ca stare potențială a lucrurilor din care aceasta își extrage creațiile și le prezintă publicului. Absolventă a prestigiosului liceu bucureştean de arte “Nicolae Tonitza”, şi-a continuat pregătirea la Universitatea Națională de Arte București, cea mai importantă instituţie de învăţământ superior artistic din România. La Secția de Design a UNArte a benefciat de îndrumarea unor nume importante din pictura românească precum profesorii Marius Barb-Barbone, Vladimir Șetran sau Petru Lucaci. După terminarea celor patru ani de studii universitare, şi-a continuat pregătirea profesională cu un program de Master – Design Grafc, desigur, în cadrul Universității Naţionale de Arte București, curs absolvit în 2009. Masteratul său a fost coordonat de Marina Theodorescu și Dinu Dumbrăvician, nume care completează seria profesorilor valoroși cu care artista a lucrat pe parcursul pregătirii sale profesionale. Recunoaşterea din partea breslei artiștilor plastici profesioniști a venit repede, în 2010, când a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Puternica sa pregătire profesională, însoţită de de plăcerea înnăscută de a desena şi a picta a făcut ca, în timp, subiectele abordate de artistă să fe foarte diverse, ca temă sau modalitate de exprimare. Putem vedea în acest sens peisaje din natură, cai, ambarcațiuni, nuduri, subiecte abstracte. La toate, însă, întâlnim expresivitatea acestora și capacitatea de a surprinde în mod plăcut privitorul.

 

 

  • Laura-Lucia Găvan, artist vizual, istoric de artă și coach de creativitate, este o prezență constantă pe simezele celor mai importante instituții de cultură din București și din țară. Cu activitate expozițională bogată, este unul din artiștii contemporani români cei mai implicați pe scena cultural-artistică din România.
    Genurile sale predilecte sunt pictura, grafica, ilustrația de carte, fotografia, dar cel mai mult realizează peisaje simbolice, la limita dintre figurativ și abstract. Se remarcă printr-un colorit viu, o finețe a nuanțelor și tonurilor, o armonie a formelor și prin mesajele metaforice care stau la baza fiecărei lucrări.
    Lucrările sale se află acum în colecții particulare importante.

Laura-Lucia Găvan (scurt C.V.)

(n. 1990), artist vizual, istoric de artă și coach de creativitate, este o prezență constantă pe simezele celor mai importante instituții de cultură din București și din țară. Cu activitate expozițională bogată, este unul din artiștii contemporani români cei mai implicați pe scena cultural-artistică din România.

Genurile sale predilecte sunt pictura, grafica, ilustrația de carte, fotografia, dar cel mai mult realizează peisaje simbolice, la limita dintre figurativ și abstract. Se remarcă printr-un colorit viu, o finețe a nuanțelor și tonurilor, o armonie a formelor și prin mesajele metaforice care stau la baza fiecărei lucrări.

Lucrările sale se află acum în colecții particulare importante.

Absolventă a Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București, a absolvit liceul de arte plastice Nicolae Tonitza. S-a format ca artist sub pregătirea profesorului și artistului Dorel Zaica și a profesoarei Zamfira Galan (prof. la Școala de Muzică și Arte nr. 5, București).
//
Asociația Art Out este o organizație non-profit care dezvoltă proiecte culturale (expoziții, concerte, spectacole), educaționale (cursuri, ateliere, conferințe) și sociale (proiecte caritabile, târguri), unde susținem și promovăm tinerii cu potențial din industriile creative, facilitându-le colaborări cu cei deja consacrați în domeniu.

Get Inspired

bottom of page