… ALB … NEGRU …Labirint @ Galeria 15 Design, Hanul cu Tei

Labirint

… ALB … NEGRU …

Design UAP are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziției “…Alb…negru… LABIRINT” ce va avea loc joi 5 iunie orele 18:00 la Galeria 15 Design, Hanul cu Tei.

Expoziția “…Alb…negru… LABIRINT” este deschisă publicului în perioada 3-17 iunie 2014 și reunește lucrări de pictură, grafică și design. “De la cunoaștere la ignoranță … de la libertate la captivitate …de la acceptare la refuz … de la alb la negru … de la negru la alb … de la lumina la întuneric …de la iubire la ură … de la acțiune la pasivitate … de la alb la negru … de la negru la alb … de la … până la … un labirint etern, un generos cadou al existenței, un început cuprins întotdeuna în sfârșit, măsuri neînțelese și înțelesuri măsurate … de la alb la negru … de la negru la alb … ecouri rătăcite printre cuvinte nerostite, culori ce se ascund în teamă de a nu fi cunoscute, credințe false tolănite peste simțuri, buchete aruncate peste umăr și niciodată prinse, fotografii ascunse-n rame și rame încă nelegate, vise gonite mereu de cunoscut și de confort, un labirint etern și răbdător al existenței între alb și negru, nerăbdătoare de a fi trăită, simțită și iubită în tot ce e păzit și dăruit de … ALB … și …NEGRU …

LABIRINTUL…joc și experiment, tentație și rătăcire, realitate și infinită imaginație… ne propune alegerea, dar și dilema, drumul simplu,liniar sau cel necunoscut, dar mereu viu și întotdeauna ALTFEL, un traseu necenzurat de sensuri sau direcții, printre lucrări de pictură, grafică și design.”

Tema: …Alb…negru…

Expun: Sorin Ștefănescu Alina Manole și Gabriel Romulus Manole

Galeria 15 Design, Hanul cu Tei Perioada: 3-17 iunie 2014

Vernisaj: joi 5 iunie orele 18:00 Program galerie: Marți – Sâmbătă 10:00-18:00

#design #alinamanole #gabrielromulusmanole #sorinstefanescu #expozitie #Albnegru #labirint #grafica #hanulcutei #galeria15design